Locuri de munca
VRANCART SA
GRUPUL VRANCART activează în piața din România prin companiile sale – Vrancart S.A., Rom PAPER, Vrancart Recycing și ECOREP GROUP – în domenii conexe reușind să integreze în circuitul de producție deșeurile de hârtie și carton în produsele realizate. Prin intermediul tuturor activităților pe care le desfășoară în piața din România, Grupul VRANCART și-a asumat implicarea directă în dezvoltarea durabilă a economiei circulare, fiind un susținător direct al industriei locale.
Încredere. Seriozitate. Muncă. Sunt cele trei elemente ce ne-au inspirat în ultimele 4 decenii pentru a face trecerea către unul dintre cei mai mari producători de carton ondulat și hârtii igienico-sanitare din România, VRANCART S.A. Încrederea partenerilor noștri în produsele si serviciile noastre, seriozitatea cu care am tratat investițiile în echipamente performante și munca în echipă sunt obiectivele majore pe care le vom menține permanent la cele mai înalte cote.
În cei peste 40 de ani de experiență VRANCART S.A. a dovedit continuu implicarea în activitățile de mediu prin dezvoltarea capacităților de colectare, reciclare, producție și servicii, devenind astfel unul din principalii jucători din piață care oferă servicii integrate pentru a reda viată deșeurilor de ambalaje. Prin investiții strategice, VRANCART S.A. a reușit să dezvolte principalele linii directoare:
Producția de hârtie pentru carton ondulat exclusiv din deșeuri de carton; Producția de hârtii igenico-sanitare atât din maculatura reciclată, cât și din celuloză (începând cu anul 2021); Producția de carton ondulat și ambalaje din carton ondulat prin intermediul punctelor de lucru din Adjud, Călimănești și Ungheni; Colectarea de deșeuri de ambalaje la nivel național prin intermediul celor 19 puncte; Vânzări si Service echipamente de presare și colectare a deșeurilor începând cu anul 2021. Vrancart S.A. este unic distribuitor în România al echipamentelor KADANT PAAL și PRESTO, furnizând o gamă diversificată de prese de balotat, prescontainere și compactoare staționare.
ROM PAPER, companie al cărui acționar majoritar este din 2017 VRANCART S.A., este unul din cei mai importanți procesatori de hârtie igenico-sanitare din România. Produsele 100% românești furnizate de ROM PAPER au o multiplă aplicabilitate pentru zona uz casnic, industrial și HoReCa. Fie că vorbim de brandurile proprii - Mototol și Papely sau de zona de privat label, produsele sunt comercializate pe plan național și internațional.
VRANCART Recycling a fost înființată ca o necesitate firească a diviziei de colectare a deșeurilor de reciclabile din cadrul VRANCART S.A.. În prezent, compania dezvoltă o investiție strategică de peste 17 mil. EURO în vederea realizării unor linii destinate reciclării deșeurilor de ambalaje, complementare celor reciclate în momentul de față, precum reciclarea deșeurilor de plastic și lemn, obținerea de produse modelate din deșeuri de hârtie și carton, reciclarea cenușii industriale și valorificarea energetică a reziduurilor industriale.
ECOREP GROUP S.A. implementează, începând cu anul 2021 răspunderea extinsă a producătorului în baza Licenței de operare nr.14 din mai 2021, emisă de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor. ECOREP GROUP S.A. asigură îndeplinirea obligațiilor legale privind atingerea obiectivelor de reciclare și valorificare a ambalajelor introduse pe piața națională fiind parte integrantă a conceptului economiei circulare.
Toate companiile GRUPULUI VRANCART sunt în plină dezvoltare, cu procese de recrutare și selectie permanentă. Dacă îti dorești să faci parte dintr-o echipă profesionistă și unită, trimite-ne CV-ul tău. Hai în echipa Vrancart !