Locuri de munca
SHIPYARD ATG GIURGIU SRL
Șantier naval
Șantierul Naval are o capacitate de prelucrare table și profile din oțel de pană la 600/700 tone pe lună, aproximativ 10.000 tone pe an și o capacitate de prelucrare table și profile de aluminiu de 1.500 de tone pe an.
Construcția navelor se realizează după procese tehnologice, precum:: tăiere mecanică, găurire, rectificare, îndoire oțel, tăiere cu plasmă oxi-gaz (echipamente prevazute cu unitate centrala de comanda si control), sablare, lăcătușerie, izolație, tubulatură, vopsire etc.
Una din cele mai importante facilități ale șantierului este instalația de transfer vertical, tip sincrolift, care asigură lansarea la apă sau andocarea navelor pentru reparații în condiții de siguranță.
Instalația este dotată cu o platformă mobilă acționată de vinciuri ce lucrează sincronizat. Această instalație a fost proiectată și construită pentru lansarea sau andocarea de nave maritime și fluviale cu următoarele caracteristici maxime:
Lungime: 110 metri; Lățime: 17,5 metri; Tonaj: 3 000 tone;
Transferul navelor de la hala de montaj la sincrolift, se face prin intermediul unui sistem de transfer pe bază de linii (șine) de cale ferată, platforme cu o suprafață totală de 115.000 mp.
Standarde de performanță
Începând cu anul 2002 până în prezent, principala activitate a șantierului este construcția de nave noi ”Casco” sau echipate complet „ La cheie” , dar și reparații (structura corpului; tubulatura; lăcătușerie; lăcătușerie, izolație, tâmplărie, vopsitorie etc.), inclusiv renovarea completă a două nave de tip pasager.
Controlul calității în activitatea noastră oferă clienților noştri standarde de înaltă calitate şi prețuri competitive, susținute de munca în echipă si competentă profesională a angajaților noştri facilitând pentru dumneavoastră obținerea de afaceri profitabile prin compania noastră. Shipyard ATG Giurgiu asigură condițiile pentru o colaborare de succes şi pe termen lung cu compania dumneavoastră.